Am lipsit 2 ani. Am nascut, am stat mai putin la laptop si mai mult prin parcuri, am trait un pic altfel. Am revenit luna asta si mi s-a spus ca trebuie sa scriu aici, sa anunt, sa stie lumea de mine. Ei bine, iata, exist si aici. Tot cu pasiunea pentru lucrul cu echipe, cu aceeasi dorinta de a ajuta, poate cu mai mult spirit ludic, ceea ce nu e niciodata un lucru rau, cu o prezenta ceva mai antrenata si o dorinta fantastica de a fi printre adulti.
M-am tot gandit la ce s-a intamplat cat am lipsit motivat. O prietena din HR mi-a spus ca am pierdut doar multe discutii despre AI. Recuperez pe subiect. L-am cooptat pe Claude in echipa. Mi-a sugerat 3 postari pe saptamana. Ma mai gandesc.
Si totusi…
Acum 2 ani se vorbea mult despre “sa ne cunoastem cu adevarat, sa ne re-conectam”, povesteam despre programe de wellbeing in echipa si auzeam des “vrem sa radem, sa ne simtim bine”. Avea tot sensul din lume, se lucra inca mult de acasa, oamenii din echipe nu se mai stiau fizic dupa anii de Covid si restrictii si cum sa te cunosti mai bine altfel decat prin joaca si ras. Si aveam programe multe cu actori: Impro Show inca mi se pare unul din cele mai faine programe de teambuilding de o zi pe care le-am facilitat de-a lungul anilor. Are de toate – auto-descoperire, antrenament pentru abilitati super necesare in viata de zi cu zi – prezenta, ascultare, colaborare, iesire din zona de confort dar are si rasete cu pofta si energia aia ca poti face orice acum ca ai facut asta.
Acum aud despre empatie, aud despre rezilienta, despre cum sa fim productivi si in acelasi timp sa performam, aud despre boardgames si sa ne jucam impreuna cu sens si cat este de important sa cream un spatiu sigur din punct de vedere psihologic. Aud acest concept nou – Human sustainability — dupa ani de crize si transformari continue, burnout-ul si scaderea engagementului nu mai sunt “probleme de HR”, ci riscuri strategice principale. Aud asadar despre interventii care refac energia echipei si despre schimbare de comportamente in echipa.
Si astea nu se intampla dupa o zi la munte sau la mare. Intr-o zi creezi energie si momente de vulnerabilitate controlata. Si au si ele valoarea lor, indiscutabil. Avem nevoie si de asta. Cand cineva da gres la un exercitiu de impro si echipa rade impreuna – nu de el, ci cu el, cand cineva se emotioneaza si plange la un exercitiu de barfa pozitiva cand aude cate calitati vad ceilalti in el, cand cineva isi recunoaste ca ii este greu sa lase controlul si sa accepte ce vine de la partenerul de joaca si realizeaza ca asta este un pattern si in rolul lui de manager. Pentru mine, ca facilitator, momente astea sunt magice.
Dar realist, intr-o zi deschizi porti pentru discutii viitoare, nu prea schimbi comportamente pe termen lung.
De aceea, parerea mea este ca daca vrem schimbare pe termen lung, avem nevoie de interventii mai scurte si mai dese in echipe. Daca nu este doar despre fun si conectare, poate alocam cate 2 ore, o data la 2-3 saptamani pentru intalniri cu sens, povesti si experiente impreuna.
Sa ne gandim, spre exemplu, la o echipa care trece prin diverse transformari si obiectivul este ca ei sa poata gestiona mai bine stresul si emotiile. Prin interventii mai scurte si mai dese, nu te limitezi la a vorbi despre tehnici de gestionare a stresului, ci ii ajuti sa-si construiasca o relatie diferita cu munca lor, intre ei si cu presiunile cu care se confrunta. Asta este developmental work, ceea ce inseamna ca programul trebuie să ofere spatiu pentru reflectie, interactiune cu colegii si experimentarea unor noi moduri de a fi — nu doar asimilarea de informatii si practica in sala.
Mai aud si ca nu mai sunt bugete. Dar asta este alta poveste. Am facut un business case cool, cu date pentru managerii care vor totusi sa incerce sa obtina un buget pentru echipa lor. Il trimit la cerere. 🙂
Asta e ce fac eu. Si sunt bucuroasa sa va regasesc si aici.
