Ce vrei să te faci când vei fi mare? Antrenor. Ce sport? Nu sport, antrenor de oameni 🙂
Am jucat baschet în copilărie. Nu a fost chiar performanță acolo, în adevăratul sens al cuvântului, dar pentru vârsta aia (13 ani) și pentru orașul în care nu exista noțiunea de sport (Alexandria), a fost, da, o performanță. Ani buni cu 2 antrenamente pe zi. Eram căpitan de echipă și îmi amintesc cum devoram interviuri cu antrenori din NBA la 4 dimineața, când se transmiteau meciurile la tv, cum bombardam cu întrebări pe oricine terminase o școală de antrenori sau încercam să țin discursuri motivationale prin vestiar, cum încercam să îi transmit profesorului dorințele noastre de jucătoare de baschet de clasa a 7-a și cum ne gândeam la scheme și strategii și cine se potrivește mai bine pe ce poziție.
Visam să fiu antrenor. Să lucrez cu echipe. Mi se părea cel mai frumos job din lume. Dar am 1.64 înălțime (acum, da’ păi atunci?!), iari viața de liceu mi-au deturnat un timp pasiunea pentru baschet și echipe. Un pic.
Universul nu s-a deturnat de la visul meu de copil. Căpos, cum îl știți, m-a readus pe drumul ăsta. Am făcut o școală de coaching, traininguri peste traininguri și “mă joc” cu echipe. De prin 2010. Ai zice ca sunt foarte aproape de jobul de vis al Ancăi de 12 ani. Și e tare bine. Cred că și ea e mândră de noi.
Din 2016, de când sunt freelancer nu am avut nevoie de site. Or fi vârsta și căutările personale din ultimii ani, poate o nevoie mai mare de identitate, ceva mai mult curaj de a mă expune în mediul online, poate ceva mai multă maturitate de business. Sau poate câte puțin din toate. Cert e ca am adunat tot ce am făcut din 2009 încoace, toate parteneriatele de durată și oamenii extraordinari cu care am oportunitatea să lucrez, le-am numit Team Stories și le-am găsit o acasă a lor: www.teamstories.ro
De Anca Purdel
